Telefon: 0730 133 049

Ursulețul de pluș

”Atunci când spun Gabriela Lupu îmi aud copiii gângurind”,
- spunea una din pacientele care au trecut cu succes peste disfuncția numită infertilitate, alături de aceasta.
”Surâsul copiilor mei este astăzi o realitate posibilă datorită Doamnei Doctor și echipei din cadrul Vivamed pe care și-a construit-o. Le mulțumesc din suflet!”

Cuvinte puține și poate lipsite de sens pentru cei ce nu au trecut prin această situație numită infertilitate de cuplu. Acum este posibil, și pentru ea numele este VIVAMED Brașov.

Drumul a fost lung și presărat cu provocări cărora Gabi s-a străduit să le facă față. La început a fost visul de a fi doctor: copiii cu care se juca au fost primii ei pacienți, iar cabinetul improvizat din curte era locul unde magicul apărea. Consulta păpușile tuturor fetelor de pe stradă, prescriindu-le ceaiuri și injecții. Într-o bună zi, una dintre fete a venit cu un ursuleț. ”Tu nu ai copil?” a întrebat-o, iar ea i-a răspuns: ”Nu. Și nici tușa Ana nu are.” Seara, mama Gabrielei nu a știut să îi răspundă de ce acea tușă Ana nu putea avea copii…

Apoi visul a devenit realitate, Gabi absolvind în 1997 Universitatea de Medicină. Vibrația tăcerii mamei sale la acea întrebare încă îi mai persista în memorie. Și atunci a știut care îi era drumul. A început lupta cu sine pentru a putea da răspuns acelei chinuitoare întrebări: specializare în obstetrică-ginecologie, cursuri, participări la Evenimente internaționale, muncă îmbinată cu studiu până noaptea târziu. Primul copil a fost Vivamed de care aminteam mai devreme, născut în 2003. Timp de 5 ani a adunat know-how-ul necesar împlinirii visului: în 2008 s-a născut Centrul de Reproducere Asistată.

Și apoi a venit Luca. El a ajutat-o să vadă realitatea cu care acea tușă Ana a copilăriei se confruntase: lipsa zâmbetului unui copil, lipsa mângâierilor și pupicilor lui. Și minunile au început să apară: Irina, Cristina, Caius, Petru, Maria, Ioana, Alexandru, Cristian și mulți alții. Niște nume. În spatele lor există plâns dulce de copil, zâmbete, fotografii, primele cuvinte, primii pași. Viața acelor familii s-a schimbat pentru că au crezut și au cerut sprijinul. Iar Gabriela a fost acolo și i-a însoțit.

Ursulet de plus cu bebelus
”Privesc în urmă și văd multe bucurii făurite cu perseverență, renunțări și mai presus de toate multă muncă”,
-ne spunea acum câteva zile Gabi.
”Însă bucuriile viitoare mă cheamă să continui cu și mai mare dorință de a fi un suport pentru acele familii care trec prin asemenea momente dificile. Imaginea ursulețului și a tușei Ana mi-au rămas încă în minte. Sunt multe astfel de Ana care acum suferă împreună cu familiile lor și cărora noi le putem reda speranța!”

Ne-am oprit aici pentru că lacrimile începuseră să îi curgă pe obraji. Căci de fiecare dată o părticică din sufletul ei rămâne alături de aceste familii. Iar asta o face să meargă mai departe.

Gabriela Lupu,

VIVAMED,
speranța zâmbetului unui copil.

Centrul VIVAMED

CENTRUL DE REPRODUCERE UMANĂ ASISTATĂ

  • Adresa: Str. Decebal Nr. 82, Brașov
  • Telefon: 0368 802015
    Mobile: 0730 133 049
  • Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • Program: 14 - 20 (luni - vineri)

Cabinet VIVAMED

CABINET VIVAMED

  • Adresa: Str. Matei Basarab Nr. 33, Brașov
  • Telefon: 0268 410647
    Mobile: 0734 300 600
  • Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • Program: 14 - 20 (luni - vineri)

Conectează-te cu noi.

Copyright © . Toate drepturile rezervate VIVAMED. Web design realizat de Weblike PRO