Telefon: 0730 133 049

Comunicarea medic-cuplu în timpul vizitelor

Comunicarea eficientă dintre medic și pacient, este o funcție clinică centrată în construirea unei relații medic - cuplu, care este inima și arta reusitei în tehnica de Reproducere Umană Asistată.

Luam ca exmplu, un studiu observațional ce a implicat 28 de medici specialiști și 160 de pacienți (caracteristici demografice, informații clinice), care au făcut referire la clinici din Europa, unde s-au studiat în decursul unei perioade de 1 (un) an, caracteristicile comunicării dintre medic - cuplu în timpul vizitelor #RUA (Reproducere Umană Asistată).

Vizitele au fost codificate folosind Sistemul de Analiză a Interactiunii Roter (RIAS), concentrându-se în special pe categoriile cuprinse în RIAS (Roter&Carson 2002, Roter&Hall 2006), dominanța verbală și atenția acordată pacientului.

Ținta urmărită în vederea sublinierii caracteristicilor comunicării medic - cuplu în timpul vizitelor RUA: conținutul comunicării, comunicarea dintre medic și pacient, dominanța verbală, atenția acordată fiecărui pacient, conflictul de interese, și tehnici de reproducere umană.

Conținutul comunicării la cupluri s-a concentrat pe două părți: pe furnizarea de informații medicale și de cealalta parte pe discuțiile pozitive ale procedurii. Per ansamblu, femeile au reprezentat un procent mai mare în discuțiile despre infertilitate, bărbații raportându-se mai mult în categoriile socio-emotionale.mai mult în categoriile socio-emotionale.

comunicarea medic cuplu in timpul vizitelor

Femeile s-au raportat în a fi mai prezente la discuțiile pozitive, și apoi la discuțiile procedurale, acestea având și rolul principal de a suporta majoritatea tratamentelor. Acestea au reacționat mai puternic la infertilitate decât bărbatii, manifestând pericol psihologic mai mare (anxietate, depresie, etc.), și este posibil ca dominarea femeilor în timpul vizitelor RUA să reflecte aceste diferențe psihologice și între sexe. În acest sens, un pacient mai stresat și anxios poate avea o nevoie mai puternică de a menține controlul. Diferența de gen ar putea, de asemenea, să explice constatarea de ce totuși femeile au fost mai pozitive: deoarece acestea ar putea simți nevoia mai puternică de a reduce povara emotională.

Ar fi interesant să se înțeleagă dacă pacienții de sex masculin, la vizitele RUA preiau (sau sunt considerați că au) un rol de partener sau dacă sunt, de asemenea, văzuti doar ca pacienți, așa cum ar fi cazul. Cercetările ulterioare ar trebui să exploreze mai bine rolul pacienților de sex masculin în timpul vizitelor RUA.

În concluzie, rezultatele au arătat complexitatea și necesitate comunicării medic - pacient în timpul vizitelor RUA. Medicii specialiști sunt instruiți pentru a gestiona aceste aspecte complexe și pentru a ține seama de perspectivele pacienților de sex masculin și de sex feminin.

Studiul de mai sus a arătat că medicii specialiști RUA au adoptat un model mai informativ de comunicare și o abordare mai orientată sprecomunicare și o abordare mai orientată spre diagnosticul de infertilitate, iar constatările au evidențiat complexitatea și importanța conținutului de comunicare în timpul consultațiilor RUA. Rezultatele studiului de față ar putea fi un apel pentru o cercetare mai aprofundată care să vină cu o întelegere sporită în privinta acestui subiect.

Relevante pentru cercetări în viitor: necesitatea utilizării și acordarea importanței asupra discuțiilor pozitive de către pacienții RUA, nevoile educaționale ale medicilor specialiști RUA în ceea ce priveste abilitățile de comunicare, și rolul pacientului de sex masculin în timpul vizitei RUA. Și nu în cele din urmă, trebuie făcute cercetări suplimentare pentru a întelege mai bine care stil de comunicare ar putea răspunde cel mai bine nevoilor pacienților în timpul vizitelor RUA.

Centrul VIVAMED

CENTRUL DE REPRODUCERE UMANĂ ASISTATĂ

  • Adresa: Str. Decebal Nr. 82, Brașov
  • Telefon: 0368 802015
    Mobile: 0730 133 049
  • Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Program:

  • Programarea pacientilor se face pe adresa de email sau la numarul de telefon mobil (pentru ambele puncte de lucru) în intervalul orar 10:00 - 19:00
    În cazul în care operatorul nu poate prelua apelul, rugăm lăsati mesaj cu numele şi solicitarea dvs.
    Operatorul vă va contacta pentru programarea solicitată.

Cabinet VIVAMED

CABINET VIVAMED

  • Adresa: Str. Matei Basarab Nr. 33, Brașov
  • Mobile: 0734 300 600
  • Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Program:

  • Programarea pacientilor se face pe adresa de email sau la numarul de telefon mobil (pentru ambele puncte de lucru) în intervalul orar 10:00 - 19:00
    În cazul în care operatorul nu poate prelua apelul, rugăm lăsati mesaj cu numele şi solicitarea dvs.
    Operatorul vă va contacta pentru programarea solicitată.